Veste surprinzătoare pentru Steaua. Cum s-ar putea rezolva cea mai mare problemă a roș-albaștrilor

Veste surprinzătoare pentru Steaua. Cum s-ar putea rezolva cea mai mare problemă a roș-albaștrilor
Publicat: 11/02/2015, 13:05

Năstase susține că generalul Cătălin Zisu din cadrul MApN ar fi de acord să dea înapoi sigla Stelei, dar că președintele clubului nu a mers la negocieri. Dacă cele două părți s-ar înțelege, Steaua ar putea reveni la vechea siglă și vechea denumire, nemaifiind nevoită să evolueze cu numele FCSB și steaua în opt colțuri pe piept.

”Cei de la Steaua, nu știu cine, domnul Argăseală, nu s-au dus să discute cu generalul Zisu. El e de acord să lase sigla Stelei, dar trebuie să dea ceva și clubului Steaua, pentru că acolo sunt mai multe discipline. Sunt și eu de acord cu el. Nu s-a negociat suma, asta mi-a spus dânsul. E greșit dacă cei de la Steaua nu vor să se așeze la masă. Ar trebui să dea niște bani, asta spune ministerul. Ei trebuie să negocieze, de asta trebuie să se întâlnească. Cred că ar trebui să stea de vorbă, e mult mai importantă sigla Stelei. Ar trebui să îi îngrijoreze pe cei care se ocupă acum de clubul de fotbal, nu se poate să dispute meciurile fără spectatori”, a declarat Ilie Năstase, sugerând că suporterii se vor îndepărta de club din cauza renunțării la denumirea oficială și la siglă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină